Viitorul Nokia e în software: aplicația care să învingă Google Maps vine pe Android

de: Alexandru Puiu
22 10. 2014

După o perioadă de , Nokia Here Maps este acum disponibil pentru toţii utilizatorii de smartphone-uri cu Android.

Au trecut deja câteva luni de când Nokia a anunţat că va aduce soluţia gratuită de navigaţie a companiei pe smartphone-urile cu Android. Prima etapă a acelei decizii s-a manifestat însă printr-un parteneriat exclusiv cu Samsung. Din fericire, acea înţelegere a fost pe termen limitat, iar acum poți folosi .

În teorie, Here Maps poate fi instalat de către oricine. Singura limitare este la nivel software şi se referă la faptul că ar trebui să rulaţi pe smartphone sau tabletă cel puţin Android 4.1 Jelly Bean. Nokia mai recomandă un display cu diagonala minimă de 4 inci şi o cantitate de memorie RAM de 1GB, aceste particularităţi sunt însă opţionale. Luând în calcul varietatea foarte mare de dispozitive cu Android existente pe piaţă, compania finlandeză a afirmat că deşi nu se aşteaptă la probleme semnificative de compatibilitate, cel puţin momentan, va considera că Here Maps pentru platforma creată de Google se află în stadiu beta.

Cei de la Nokia au ţinut să menţioneze că versiunea pe care o puteţi experimenta acum este mult mai bine pusă la punct faţă de cea pe care au putut-o instala utilizatorii de smartphone-uri Samsung în urmă cu câteva săptămâni. Încă de la prima versiune beta a aplicaţiei, Here Maps a fost actualizată în permanenţă pentru a încorpora feedback-ul de la utilizatori, indiferent dacă acesta includea funcţii nou sau remedieri de probleme.

Merită să aveţi în vedere că, cel puţin momentan, noua aplicaţie nu a fost urcată pe magazinul virtual Google Play, dar o puteţi descărca fără probleme de pe blogul oficial 360.here.com.